Talerul în care strălucea Luna.

Am stat afară, pe butuc, cu o pătură groasă pe cap şi m-am pierdut pe Lună! Pe Lună era frumos… Şi cum mă plimbam eu aşa mă gândeam la… la ce puteam altceva să mă gândesc decât la dragoste. Am vrut să-l trezesc pe Sebi şi să-l duc şi pe el pe Lună, dar deja el mă ţinea mână şi eram amândoi în visul lui.
Am îmbătrânit împreună dar suntem parcă mai frumoşi, cumva, miraculos, iubirea nu ne-a lăsat să ne-ndoim, să ne acrim, să duşmănim. Of, dar a fost un timp, devastator, teribil timp, când ne-am trăit singurătatea în aceeaşi casă… Brrr…
Abia atunci şi-a arătat Iubirea forţa-i imensă, când a aplecat balanţa, sfidând orice calcul lumesc, nu de partea aurului ci de partea talerului în care strălucea Luna.
Să mă cam iertaţi dacă vă plictisesc…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s