A plecat nebuna la revoluţie!

A plecat nebuna la revoluţie!
Aşa a ţipat după mine familia mea când am plecat de-acasă, plină de „elanul tinereţii”, ca să mă alătur celor care manifestau pe stradă în Decembrie 1989. Când am intrat în rândul lor, datorită euforiei probabil, am trăit experienţa unei clipe aflate în suspensie, dilatată atât cât să pot să-mi amintesc şi-acum chipurile luminoase ale celor alături de care intrasem în marş.
Erau frumoşi, trişti, miraţi, tăcuţi, bătrâni, frumoşi. În lumea aia plină de prefăcătorie, mişelie şi urât sufletesc, aceşti oameni existaseră tot timpul atăt de aproape de mine şi încă atât de mulţi încât ocupau toată strada aceea mare înainte şi înapoi, ca un val uriaş. Tare am fost uimită de numărul lor!
În cele din urmă, pentru scurt timp, m-am întors acasă ca să mă prezint, încă vie, bunicilor care erau înspăimântaţi. Ce rău îmi pare acum de toate problemele cu care le-am îngreunat sufleţelele… Of!
Când m-am întors la „datorie”, exact la aceeaşi răscruce în care mă alăturasem manifestanţilor prima oară, m-au izbit puternic neplăcut mutrele celor lângă care urma să merg. Descumpănită, chiar am făcut un pas înapoi. Cei din primul val, oamenii cu priviri înlăcrimate, strălucind de suferinţă, dispăruseră cu desăvârşire, şi-n locul lor apăruse de prin găuri de şobolani toată pleava din oraş. Daaa…

Ce ruşine să ceri „certificat de revoluţionar” când n-ai păţit absolut nimic, niciun fir de păr din cap nu ţi-a căzut! Ce ruşine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s