Ce-aş mai rămâne dacă m-aş descoji până la capăt?

Încotoşmănată bine cu o mie de boarfe, că tare-i frig noaptea, am zăbovit puţin pe terasa din spate şi am privit valea la lumina Lunii. A trebuit să stau pe masă, chinuită, cu picioarele amorţite, că de!, n-am vrut să deranjez „mimiţele lu mama”, pe Muscă şi pe Şarpe care dormeau cuibărite, mângăiate blând de degeţelele străvezii ale Lunii, fiecare pe câte un fotoliu. Le-am privit mai mult pe ele decât celelalte peisaje…
Mă lăudam mai demult că eu nu-s obligată să port măşti în fiecare zi şi eram tare mândră de „realizarea” mea. Dar omu-i parşiv în general, minte şi se minte, aşa că mă gândeam:
ce-aş mai rămâne dacă m-aş
descoji până la capăt, fără teamă de nimic?!

Imagine

Anunțuri