În câte lumi am trăit într-o singură viaţă!

Puţin mai devreme a apărut Nicu, băiatul mai mare al vecinilor – clasa a treia!, la gard. Trebăluiam prin curte, era foarte cald şi, cam prea serioasă, îl întreb ce vrea!
Cu jumătate de gură, că-mi simţise starea, îmi cere o carte de poveşti, dar una pe care n-a mai citit-o. Să reamintesc: am câteva cărţi de poveşti pentru copiii din sat, un fel de minibiblioteca copiilor; le dau ca să le citească, dar mi le aduc înapoi. Aşa. Mă duc în casă, mă uit rapid în bibliotecă, de data asta în biblioteca noastră, deci printre cărţile pe care nu le dau copiilor, ca să nu le strice sau să le piardă, sau să le arunce pe foc mamele lor – cum dealtfel s-a şi întâmplat o dată! Daa… Pun mâna pe „Alice în ţara minunilor” şi zvârr, zbor cu ea la Nicu. I-o întind, el o ia uitându-se la mine cu ochii plini de speranţă:
– Tanti Mădălina, dar poze are?
– Are Nicu, are! îi zic în timp ce mă întorceam grăbită la muncile mele.
Ce bucurie a fost când am învăţat să citesc, cu câtă curiozitate deschideam o carte nouă! În câte lumi am trăit într-o singură viaţă!

Imagine

Anunțuri