Lăsăm în urmă locuri neînsufleţite, pierdute pentru totdeauna.

La început, când abia ne mutasem cu totul aici la ţară, Nicu şi Alex, copiii vecinilor, au aruncat cu pietre într-un un pui de arici până l-au ucis. Pârându-se unul pe altul, am aflat de crimă! Puiul de arici zăcea plin de sânge pe marginea uliţei… În faţa cărnii sfâşiate cu cruzime am plâns, am plâns ca niciodată, mult, cu lacrimi de jale, de neputinţă… În tot acest timp, Nicu mă pândea din curtea lui cu o mutră lungă, tristă, pentru că nu ştia exact ce se întâmplă cu mine.
După ce m-am liniştit, am luat puiul de arici şi l-am acoperit cu frunze. Cum Nicu mă urmărea încă, m-am întors spre el şi i-am zis: l-ai omorât, fă-l viu acum! Poţi?
Nicu n-a mai omorât nici măcar o muscă de atunci!
Tăiem munţii şi otrăvim pământul, distrugem adevăratul aur-însăşi viaţa…
Lăsăm în urmă locuri neînsufleţite, pierdute pentru totdeauna.

Anunțuri