BURSUCEL

Bursuc, câinele nostru răsfăţat, a zgrepţănat la uşă: e semn că vrea mâncare. Am ieşit şi i-am dat. Crănţănele de pisici. Strâmbă din nas, ar vrea oase…
Până a ajuns în ograda noastră, tare a mai suferit sărăcuţul de el! De mititel a stat în lanţ, fără mâncare, fără apă… a fost bătut degeaba în fiecare zi.
Baba Ioanca, actualmente decedată, cea care l-a avut de pui pe Bursuc, părea o persoană foarte credincioasă. Ţinea toate posturile, toate sărbătorile şi, pentru că nu mai putea să se ducă până la biserică din cauza bolilor bătrâneţii, asculta cu sonorul dat la maxim liturghia la radio. Auzeam şi noi şi tot satul cât de evlavioasă-i ea.
Sebi o mai ajuta cumpărându-i pâine, medicamente, îi regla televizorul, îi schimba un bec, mă rog, ce îl ruga. De câte ori se-ntorcea de la ea, îmi făcea capul mare că ce căţel frumos are baba şi-apoi, trist, îmi povestea cum încerca, fără succes, să o convingă să nu-l mai bată.
A murit baba ce se credea nemuritoare şi, cu cea mai mare bucurie, l-am luat noi pe Bursucel.
Mult timp a durat până şi-a revenit. Dar chiar şi acum, după doi ani de când este căţelul nostru frumos, deştept şi iubit, încă se mai sperie de mătură când adun frunzele în curte.
După o viaţă lungă şi urâtă, cu câtă pace şi iubire-n suflet o fi plecat din lume baba Ioanca?!

Imagine

Anunțuri