Era cât pe ce să nu văd lumea de pe uliţa mea!

Cadou nesperat la timpul ăsta: noaptea a fost cald. Aşa că am stat afară şi-am privit fascinată de jur-împrejurul meu, o oră-ntreagă, umbrele copacilor trecând prin raze de Lună.
Azi, un cuplu de romi dintr-un sat vecin ne-a cerut voie să adune nuci din crengile care atârnă înafara grădinii, peste gard. Eu mă târam cu treburi multe şi mărunte când în casă, când prin curte, încruntată şi arţăgoasă din cauza relelor lumii, aşa că n-am dat prea mare atenţie evenimentului. Am observat doar că sunt cu căruţa. Şi da!, că sunt romi! La un moment dat, o aud pe femeie certând cu duioşie : „Stai măi cuminte, copil obraznic, nu-l mai trage de coadă!”
Curioasă din fire, mă iţesc şi eu, cocoţată pe gard, să văd ce şi cum. Un copilaş de vreo trei anişori, înfofolit bine, stătea „prizonier” în căruţă, aşteptându-şi părinţii care adunau nuci. Şi care, din plictiseală, se juca cu coada calului.
M-am azvârlit în casă şi am cules de pe geam o jucărie de pluş – ultima rămasă nedată copiilor din sat: un balauro – dragon verde. Cum a văzut-o, ochişorii lui au strălucit de bucurie!
Până au plecat, sărmanul copil a pupat continuu dragonul pe bot!
Daa…
Pentru că mă uitam prosteşte, prea atentă, mult prea departe, era cât pe ce să nu văd lumea de pe uliţa mea!

Imagine

Anunțuri