Întinse cât sunt de lungi lângă sobă, pisicile torc cu sârg liniştea.

 

Cu tot frigul ăsta nebun, după două zile de stat ferecată în casă, mi s-a şi făcut dor de primăvară!
Înghesuială mare în bârlogul nostru: doi oameni şi patru mâţe! Fâţ – fâţ încolo, fâţ – fâţ încoace, când unu, când doi, când toţi şase! Deşi frumos şi cald în casă, tot la zburdat pe-afară, răspândiţi care-ncotro, ne stătea gândul. Cu ochii pe geam, aşteptam bodogănind să se oprească odată ploaia!
Dar toată întristarea mea s-a evaporat când Sebi, pleoştit şi el de la vreme, îmi zice mie ca să ne potolim amândoi: “Aici e urât şi rău, dar dacă eram acum la oraş, la bloc?!”
Brrr, curat coşmar.
Când barbarii au tăiat ultimul copac care mai rămăsese în centrul parcării dintre blocuri – un cais pe care primăvara îl urmăream cum înfloreşte rozaliu, cocoţată pe fereastra apartamentului, am înţeles că în oraşul sluţit spiritul meu era condamnat la agonie.
Aşa că: frig? Ploaie? Urât afară?
Întinse cât sunt de lungi lângă sobă, pisicile torc cu sârg liniştea.

IMG_4464

Anunțuri