Brăduţul din grădină

Este frig, dar tot am ieşit puţin-puţin-puţin afară ca să mă uit la stele!
Nu zic , vai de mine, cum să zic!, că n-ar fi frumos şi bine în casă, cu mâţele risipite, lungite pe sobă, pe paturi, în căldură de pântec de mamă, simţindu-mă răsfăţată ca o prinţesă în casa asta ca o inimă vie, dar dor de stat afară, liberă între cer şi pământ, îmi este şi tot îmi va fi până la primăvară!
Cum cutreieram eu aşa prin curte, când uitându-mă fascinată la stele, când aprinzând lanterna ca să plimb raza de lumină peste iarba cu promoroacă, dau de brăduţul meu care strălucea şi el mititelul, nobil împodobit cu cristale de gheaţă. Săracuţu brăduţu, ce greu creşte! Se chinuie de câţiva ani pe lumea asta şi-mi ajunge abia până la jumătatea gambei. Rătăcit prin iarba mare, aproape că nici nu-l observi!
Când ştiu, când am văzut lupta lui înverşunată pe drumu-i vertical, întrebarea logică pe care mi-am pus-o a fost următoarea: l-aş tăia cu mâna mea doar ca să-i împopoţonez cadavrul cu false luminiţe?!
Mamă şi fiică a becisnicei ipocrizii ce sunt!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s