Năzbâtii pe Facebook

Afară ceaţă lipicioasă. Nu mi-a plăcut. Înapoi în casă!
Of, din pozele mele a reieşit că locul este mai important ca omul. Da, este frumos, dar sunt mii de sate de mii de ori mai frumoase decât acesta.
Înainte de epoca Fb, am adunat niţică experienţă în mediul virtual şi în acelaşi timp am testat „piaţa” căutătorilor – visătorilor – însinguraţilor ce intuiesc, bănuiesc înălţimea şi lăţimea adâncului ce ne uneşte în acelaşi punct pe toţi postând pe blogul meu. Vreau să cred despre mine că n-am avut doar intenţia să-mi fie gâdilată vanitatea. Eh, dar parşiv este omul, şi mincinos faţă de sine.
Înafara momentului în care am avut curajul de a mă uita, ca peste marginea unei fântâni, în mine, ca să mă văd exact aşa cum sunt: urâtă fără machiaj în lumina zilei, nu prea am cu ce să mă laud. Atunci am simţit, fără cruţare, fără milă, cum din rănile mele curgea otravă, cum revărsam şi mai multă suferinţă în lume. Momentul în care m-am trezit din beţie, din minciuna cu care îmi hrăneam universul – iad de depresivă. Instalată bine în boala mea, mă prefăceam că nu văd Dragostea ce mă răbda.
Iluminarea – clipa de echilibru, bucuria, pacea, odihna au venit mult mai târziu, după câţiva ani de purgatoriu, de luptă, că nu-i chiar aşa uşor să repari o păpuşă stricată! Iar până la timpul fără timp din casa piticilor, din locul de poveste, cu prieteni vechi strânşi laolaltă – rai neîngrădit pe pământ, ehee… a curs multă apă pe Dunăre.
Nu prea sunt dumirită încă dacă din ce bolborosesc eu pre limba mea atât de săracă şi din inima mea atât de meschină înţelege cineva ceva! Dar încerc, cine ştie?!
Pauză de gestionat activitatea felină prin casă…
Gata!
Acum câteva zile am văzut pe Fb o poză a unui „prieten” virtual care m-a enervat teribil: dumnealui – preot în acte, mândru şi vesel, cu un cadavru de mistreţ hăcuit agăţat în cui în fundal. Bineînţeles că l-am scos urgent din lista de „prieteni”, dar nu înainte de a-i face o scurtă morală isterică ce n-a lămurit pe nimeni, iar mie nu mi-a făcut cinste.
Ieri, după o zi de autoanaliză, am încercat să-l găsesc ca să-mi cer scuze. N-am reuşit, fusese şters din memoria mea definitiv.
Patimă, agresivitate, intoleranţă… frumos îmi şade!
Indiferentă la ce se întâmplă în lume aş vrea să nu ajung să mai fiu niciodată, apatia este semn de boală, dar nici chiar aşa!
Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva.

Anunțuri