Ochii de ieri prin ochii de azi

Deşi cald, foarte cald, fără Lună, fără stele, cu tot cerul tăinuit de ceaţă, n-are niciun chichirez statul noaptea afară. Cum toată trupa pisicească e-n casă – frumuseţe în stare pură, am la ce privi!
În seara asta am răsturnat pe pat pungile cu fotografii vechi, din poznaşa noastră tinereţe. Culegeam la nimereală din teanc, când eu, când Sebi, câte-o poză, o priveam împreună…
Ce senzaţie de calmă, împăcată materialitate ţi-o dă hârtia pe care revezi imaginea trecutului! Fior…
Alandala, după ne cum pica în mâini, am scos din sertar, din uitare, nostalgici, câte ceva: locuri, prieteni, stări.
Dar în toate imaginile acestui timp trecut, cu perioade de cumplită şi fără de sens suferinţă, în ochii mei şi-ai lui am văzut cum lumina şi via dragostea!
Acum, că am ajuns în sfârşit băbăciune, îmi permit să conştientizez că nu eram chiar urâtă, cum mă încăpăţânam să mă văd la acea vreme! Îmi admiram nurii într-o poză şi-i zic lui Sebi, mai în glumă, mai în serios, ca să-l tachinez un pic: „ E clar, de-aia m-ai iubit, că eram frumoasă, că doară nu pentru „frumuseţea mea interioară”! La care el, mirat, cu o faţă de copil bosumflat, acuzat pe nedrept, se uită drept în ochii mei şi-mi spune: „ Mult timp nici n-am ştiut că ai mâini şi picioare!”
Daa… şi mi-a fost ruşine pentru izbucnirea mea de cochetărie întârziată!

IMG_4484

Anunțuri

2 gânduri despre “Ochii de ieri prin ochii de azi

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s