„Singură acasă” se întoarce

E noapte, ninge, câinii din sat urlă… şi sunt singură-singurică. Nici ţipenie de om de jur-împrejur. Şarpe a revenit din haimanalîc în sfârşit, mai trebuie să vină şi Milka de la vânătoare…
Ei, ce simt eu acum aş denumi frică sănătoasă, normală, nu ca anxietatea citadină, unde spaima de singurătate creşte direct proporţional cu numărul indivizilor de pe stradă!
A venit şi coana Milka. Cu blana ninsă şi rece. Întâi i-am verificat botul ca nu cumva să aibă şoarece şi să-mi intre cu el în casă, apoi am luat-o în braţe şi am mirosit-o. Mmm… Ce Dihor, ce Şanel! Un ban nu dau pe ele! Eu aş vrea să miros a Milka de iarnă!
Mă uit pe geamul cel mare cum ninge…
Momită de ghiocei şi de brânduşe, mă cam lăsasem păcălită că a sosit primăvara.
Eu cred că ne naştem întregi din Întreg, dar atâtea minciuni ni se vâră în cap, încât uităm că am venit aici ca să simţim cu toată fiinţa noastră inima Viului.

Daa, daa… şi uite-aşa filozofa filozoafa acum două nopţi, când era singură în casă şi-i tremurau nădragii de frică. E, mai exagerez şi eu!
Între timp, Sebi s-a întors, zăpada s-a topit peste noapte, mâţele nu m-au lăsat să dorm – că de!, în casa asta se munceşte din greu, în două schimburi, dumnealor nu stau nicio clipă fără omul sau femeia de serviciu.
Cum socoteala din târg nu se potriveşte nicodată cu cea de-acasă, n-am mai avut tăria să-mi privesc umbra cu ochiul meu magic, „autocritic şi atotcuprinzător”, aşa cum îmi propusesem.
Mda.

IMG_8745

Anunțuri