Ochişorii ei albaştri în ce lume de coşmar stau deschişi?!

Şarpe a vrut afară şi pentru că încă era ameţit de la anestezie, am ieşit împreună cu el ca să-l supraveghez. Numai belele cu motanu ista! Tot timpul păţeşte ceva. E, acum că şi-a revenit, mi-am revenit şi eu şi am chef de glumiţe.
Adevăru-i că mă prefac, nu prea am.
N-am putut sta deloc afară: e frig şi, bonus, în sat răsună maneaua şi urletele de beţie.
Sătui de civilizaţia curentului electric şi-a pungilor de plastic, o să fugim şi de aici, şi-o să ne ascundem într-o peşteră neştiută nici de noi până la urmă!
Ei, mă enervez, mă panichez, dar îmi trece rapid crizeta şi plânsul de mila mea.
În casa de unde se aud zgomotele respective locuiesc trei fetiţe împreună cu părinţii. Trişti copii!
Cea mijlocie – nouă ani, este cea care anul trecut mi-a zis că n-a găsit nimic frumos în viaţa asta…
Făcându-mi-se ruşine de mofturile mele, mă gândesc la cea mică, de patru ani: ce-o fi făcând ea acum oare?! Ochişorii ei albaştri şi mari – două oceane în care te poţi scufunda, în ce lume de coşmar stau deschişi?!

IMG_0212

Anunțuri