Atâtea mai am de iubit!

Ce fragili suntem prinşi în trupurile noastre – maşinării create doar pentru a ne transporta spre Viaţă pe drumul dintre moarte şi moarte. Stăteam afară pe terasă, în întuneric luminos – după o zi întreagă de timp urâcios, ploios, abia acum au apărut stelele. Rămas în urma norilor, vântul galopa nebun, îndoind copacii, răscolind frunzele… alergând, trecea prin mine, înfiorându-mi pielea. Dar n-am putut să cuget prea mult la nemurirea sufletului… în scrâşnet de gheare care se agăţau cu disperare, Milka a alunecat de pe copertina udă şi a aterizat bufnind pe pământ, undeva în faţa mea… Speriată, am aprins lanterna şi-am început s-o caut cu frica de-a nu fi păţit ceva! Haha! Nebuna era deja în copac şi, în joacă, îl fugărea pe Şarpe!
Corp supus bolilor şi bătrâneţii, mai păsuieşte-mă puţin… atâtea mai am de iubit!

IMG_1765

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s