Clipa trecea atât de frumos!

Am stat prea puţin afară în noaptea asta!
Acoperit de-o pătura de nori, pământul şi-a păstrat căldura, aşa că vremea ar fi fost numai bună pentru o şedere mai lungă în hamac – că acuş-acuş vine frigul şi-o să stau numai în casă luni de zile! – dar întunericul era atât de dens încât mă apăsa şi parcă nu mai puteam să respir. De obicei nu mă tem de bezna nopţii… este suficient să văd o singură stea şi, luminată, dezvăluită, până în străfundul ei, fuge toată frica din mine. Daracumnueranicimăcarostea!

După cele povestite mai sus, am luat hotărârea că ar trebui totuşi să încerc să mai stau afară, sperând că voi putea să îmi ignor spaima… Şi am reuşit!
Adevăratu-i că am cam trişat un pic: am aprins câte o lumânare la fiecare fereastră din casă.
Stând în hamac, scufundată în întunericul cel mai negru, priveam cum pâlpâie roşu-galben caldele lumini prin geamuri…
Şi n-am mai simţit nicio frică, nicio durere nu m-a închis în trup!
În lume era atâta pace! Clipa trecea atât de frumos!

IMG_9884

Anunțuri