Adevărata casă (din septembrie)

Curăţat de praful secetei din ultima lună după ploaia de ieri, cerul nopţii este limpede şi adânc… cu capul lăsat pe spate am privit stelele strălucind.
Am ameţit, am îngheţat, Milka se freca de picioarele mele şi miorlăia dulce, catifelat, dar insistent că vrea înăuntru… aşa că am intrat amândouă la căldurică.
Doar în casa bunicii care m-a crescut era la fel de cald când intram zgribulită după ce stăteam lacomă până târziu afară, la joacă!
În câte case fără suflet m-am pripăşit în viaţă! Case reci, triste – colivii în care muream.
Nu ştiam pe atunci că adevărata casă este în sufletul omului … şi că doar frumuseţa din mine poate crea pe pământ locul pe care să-l numesc acasă.

IMG_8728

Anunțuri