Ce urâtă-i frica! Cum se descompune spiritul lumii sub privirea ei!

Ies, intru! Pisisicile intră și ies odată cu mine!
Ar fi curată nesimțire din partea mea ca într-o noapte perfectă ca asta să stau tot închisă în casă.
Luna-i măi, măi, aș strânge-o în brațe! – o prinde bine un pic de ceață, îi dă un aer mai misterios -, privighetorile se întrec în triluri, greierașii au intrat și ei în vorbă, o cucuvea își strigă necazul…

Ce urâtă-i frica! Cum se descompune spiritul lumii sub privirea ei!
Naivă și visătoare cum sunt, eram convinsă că în satul acesta n-au existat niciodată garduri între grădini, că le desenează subtil doar șirurile de pruni, dar Sebi mi-a spus azi că au fost cândva, demult, dar fiind din lemn au putrezit și-au dispărut. Din loc în loc, se mai văd totuși urmele lor: o scândură din care ies cuie ruginite, o bucată de sârmă ghimpată…
Deocamdată este bine: nu mai sunt garduri în sat…

Murind, s-au adunat într-Unul cei care, posedați de frică, atât de inutil le-au înălțat!

IMG_1769

Anunțuri