Îmi vindec inima cu esențe

Am dănțuit în mijlocul curții pe o potecă de lumină – cale din raze de Lună. Am săltat, m-am legănat, m-am îndoit, am învărtit cerul când m-am rotit! Fără muzică, doar pe ritmul de café-concert executat de greieri și de broaște.
Bursuc și Romică au crezut că-i rost de joacă și-au început să se alerge prin curte bezmetici – n-am mai continuat zbânțuiala ca să nu mă împiedic de ei și să-mi frâng gâtul.
Încerc să găsesc o explicație uimirilor mele de copil în fața frumosului! Pofta neostoită de a privi cerul, iarba, frunzele, nesațul cu care miros aerul și florile, atenția cu care ascult șoapta vântului, plânsetul ploi, cântecul păsărilor, nevoia de neoprit de a alinta și smotoci mimițe și căței… de unde atâta Viață nouă în mine?!
După mult timp eliberată din infernul minții – univers gri și rece -, îmi vindec inima cu esențe.

IMG_6708

Anunțuri