O jumătate de oră de terapie

O jumătate de oră m-am privit ochi în ochi cu stelele. Stelele mi-au spus multe… și bune și mai puțin bune. Dar orice mi-ar zice, măcar știu că-mi vor binele!
La vecinul de vizavi este chef: se aud rostogolindu-se voci groase și abia-abia – doar dacă-mi ciulesc urechiușele- se distinge și muzichia… Păi nu e frumos așa: să trăiască el mulțumit și fericit, dar să trăiesc și eu pe lângă el mulțumită și fericită?!

De câte ori în creierul meu prost și rău începe să se înfiripe o cât de mică aroganță, de atâtea ori – zbang! – mi se întâmplă o belea!
Azi se auzea destul de tărișor un radio de undeva, de departe – eu chiar nu-mi explic cum stă treaba cu sunetele în satul ăsta! Ce le amplifică, cine le poartă atât de clare?! – și mă enervam cu fiecare minut din ce în ce mai rău, mai ales că era cald și nu terminasem încă de făcut curat în casă. Mă foiam cu viteza melcului de colo-colo, mă încurcam în mimițele și cățeii pe care tocmai atunci îi răzbise foamea… și ca deobicei, fără să mai cuget nițel, scap cu voce tare cuvinte urâte și grele. E, în momentele de genul ăsta, când iese din rărunchi năduful, nu mai găsești nici urmă de compasiune față de om în inima mea… și atunci Spiritul se rușinează și dispare și el. Rămân deodată singură, în întuneric și nu mai sunt nici om, dar nici îndurată ca fiară.
Slavă Celui care se răzvrătește în mine și-mi atrage cumva atenția – în general î n mod dureros, ca să pricep odată! Azi de exemplu, imediat după ce mi-au ieșit șerpii veninoși pe gură, mi-a intrat sub unghie o bucată de vopsea când lustruiam ușa de la intrare. M-a durut de mi-au țâșnit lacrimile… încă mă mai doare. Dar durerea mi-a resuscitat inima.
Dintotdeauna mi s-a întâmplat asta… doar că a durat mult până să înțeleg legătura.

IMG_6788

Anunțuri