Pomul Vieții sclipea încărcat de fructe-stele!

Curajoasă, mi-am luat scăunelul și m-am postat în curtea mare ca să privesc mai bine în noaptea înstelată. Dar curtea mare e mare… și neîngrădită, așa că nu am putut să mă desfac de trup pe deplin. Tot timpul am stat cu frică să nu vină vreun câine, vreo vulpe sau cine mai știe cine! Știam că nu se va întâmpla nimic, dar așa-i omul: în întuneric, plin de spaime.
E drept că strașnic mă mai păzeau Bursuc și Romică, care lătrau alergând de jur-împrejurul meu, și speriindu-mă, bineînțeles, și mai tare.
Am renunțat la aventură, și m-am refugiat în hamac, sub corcoduș.
Însuflețit de duhul ce privea prin ochii mei, Pomul Vieții sclipea încărcat de fructe-stele!

Doar când mi-e fruntea plecată și genunchii îngropați în pământul uscat, inima mea se înalță ca să atingă cerul.

IMG_7707

Anunțuri