În oglindă

Din cauza căldurii sufocante, de nu mai știu cât timp, mult în orice caz, n-am mai fost la slujbă, la locurile noastre de rugăciune din Biserica-Pădure. De frica zăpușelii, ziua am stat închiși în casă ca-n toiul iernii.
(Ce-i drept, îi drept! Vara, în casa asta este o răcoare dulce, adormitoare, ca și cum prin camere ar trece înainte-înapoi, în zbor, o aripă leneșă de pasăre uriașă.)
Dar azi, pentru că s-a răcorit puțin, am pornit vioi în drumeție.
O oră cred că a durat toată aventura, dar am acum niște dureri de picioare de parcă am escaladat Chomolungma!

Am ieșit afară doar ca să-i dau să pape lui Romică…
Dar era prea frumos ca să nu ”profit”! Înfășată în pături ca o mumie – de, acum e prea frig! -, am privit din hamacul de sub Pomul Vieții cum urca pe cer o Lună subțirică. Un arici pășea pe iarba uscată…

Uneori prea mă fandosesc cu năcazurile mele trecute, prezente și viitoare, prea nemulțumită par a fi de soarta mea, prea mă văicăresc…
Ha, și-acum tot asta fac!
Dezaprobator săltând dintr-o sprânceană, privesc prin mine și zâmbesc acru: babă caraghioasă ce sunt!

IMG_9901

Anunțuri