Prinsă în tristețea lumii

Toată ziua, prin arșița de infern, mi-am târât prin lume, legată cu lanțuri, inima ca pe-un bolovan. Prinsă în tristețea lumii, am murit împreună cu acel copil sirian ce părea că doarme, purtat de valuri la mal.

Pentru ultima oară probabil anul acesta, am stat și am privit cerul nopții întinsă comod în patul regesc din mijlocul curții.
O turmă de norișori subțiri, transparenți, a trecut încet-încet peste profilul Lunii.
Și privind adânc în adâncul cerului, departe, departe de mine, printre lacrimi, am văzut cum lipsa compasiunii omului pângărește frumusețea lumii.

Mă zbăteam, voiam să mă înalț, să zbor, să dansez râzând sărind pe raze de lună!
Dar speriată de umbrele înfricoșătoare ale urii, nu puteam.
Și-atunci, împinsă blând, învingătoare am căzut în genunchi…

IMG_9334

Anunțuri