O, de aş fi rece, sau fierbinte!

Stând în genunchi, fotografiam de aproape nişte floricele mici, albastre, tare frumoase, ce au înflorit de o parte şi de alta a uliţei în dreptul curţii noastre. Şi cum pozam eu aşa, veselă şi fără griji, privirea îmi cade pe câteva hârtiuţe colorate, făcute ghem, de la bomboanele pe care le-am oferit copiilor din sat acum o lună.
M-am enervat!
De când suntem aici, de fiecare dată când le-am împărţit dulciuri, le-am zis până ni s-au tocit gurile să nu arunce gunoiul pe jos. După atâta timp, eram sigură că au înţeles. Şi iată că unii dintre ei dădeau din cap că mă ascultă, dar pe o ureche le intra ce le ziceam şi pe alta le ieşea cu viteză, pare-se…
Ne sunt tare dragi copiii din sat, au crescut sub privirile noastre, m-am jucat de multe ori cu ei. De Crăciun şi de Paşte, adunăm bani de la prieteni ca să le luăm cadouri. Şi ne bucură bucuria lor şi ne întristează tristeţea lor.
Bombănind, am adunat hârtiuţele şi le-am dus la gunoi şi primul gând care mi-a venit în minte – deh, copil răzgâiat şi eu – a fost să nu le mai dăm cadourile de Paşte anul ăsta. Mănânc eu ouăle de ciocolată, uite-aşa! Babă rea!
Mi-a trecut repede supărarea, normal.
Nu vreau să-i întreb care dintre ei a aruncat hârtiile, turnătoria îmi provoacă o silă mai mare decât gunoiul, aşa că toţi copiii îşi vor primi cadoul de la iepuraş (calic anul ăsta iepuraşul).
Cu siguranţă puteam să facem mai mult, mult mai mult pentru ei.
O, de aş fi rece, sau fierbinte!

IMG_5119

 

Anunțuri