Păcatul neiertării a muşcat.

Cu mare, mare, mare greutate m-am dezlipit de pe patul de pe terasa din spate. E o noapte neagră, magică – te ademeneşte cu cântec de privighetoare ca să te regăseşti în adâncimea ei. Bineînţeles că patul respectiv nu e numai al nostru, pe el, vârătă printre pături, doarme confortabil şi Milka. Înainte de a mă ridica, pentru că deja îmi îngheţaseră umerii şi genunchii, am scărpinat-o puţin sub bărbie ca să o pornesc la tors. La Milka, schema funcţionează fără greş.
Cuminte, am intrat până la urmă în casă. Dar ce-aş mai fi stat!

Zgribulită, îmbătată de cântec divin, pregătindu-mi inima de rugăciune, am cotrobăit rapid, ca printre obiectele dintr-un sertar numai al tău, pe care îl deschizi aproape zilnic, prin cusururile mele. Credeam că ştiu deja ce-mi poate pielea, nu prea mă aşteptam la surprize! Şi-atunci, fără de veste, m-a muşcat de deget amintirea durerii unei foarte vechi trădări.
Călărind un balaur de foc şi unul de catran, turbat, păcatul neiertării a muşcat.

IMG_4494

 

 

Anunțuri