… nespovedită, neiertată, tocmai iubirea nu o pot mărturisi.

S-a stins cam demultişor focul în sobă şi mi s-a făcut frig. Aş fi vrut să-mi pun pe mine cămaşa de la pijama, dar pisisica Gogoaşă doarme fericită pe ea, ghemuită în cute ca într-un cuib. În somnul ei inocent e atâta pace, încât mi-am retras ruşinată mâna întinsă, profund scârbită de lipsa mea de respect.

Ca un cadou în plus de la Moşul cel Bun şi Drept faţă de nazurile perfidei sinuzite, de două zile mă lupt şi cu un junghi intercostal aproape paralizant.
Cu vreo faptă rea negândită, cu vreun gând bun neînfăptuit, trebuie că am greşit de nu-mi mai dau timp liber belelele în ultima săptămână. Prea ocupată cu înzorzonatul casei pentru Sărbători, hipnotizată de luminiţele pâlpâitoare de la ferestre, nu am găsit puterea de a sta măcar o clipă de vorbă cu mine. Însă n-am nici cea mai mică îndoială că, foarte curând, se va ivi şi momentul acela purificator…
Căci, disperată cum sunt după raiul creat din Iubire, nespovedită, neiertată, tocmai iubirea nu o pot mărturisi.
IMG_7817

Bogată femeie mai sunt!

Brr, este frig afară… dar dacă m-aș încotoșmăna bine, aș putea totuși să stau să mă îmbăt puțin cu raze subțiri și albăstrii de Lună…
Azi, eveniment rarisim – se întâmplă o dată, maxim de două ori pe an -, am mers la magazinele din comună să-mi caut ceva de îmbrăcat (un maieu, eventual pantaloni scurți). Șoping carevasăzică.
N-am găsit nimic, normal! Dar nu m-am amărât nici măcar o secundă din pricina asta.
Deși era cald și mă bătea soarele-n cap, pe drum m-am oprit pe podul de peste râul domol ce trece prin comună și m-am uitat mult, mult la gâștele și rațele ce pluteau și se scufundau săltându-și fundurile-n sus.
Luminate de un Soare de aur, toate nestematele lumii străluceau prinse, oglindite, ademenite în acea molcomă apă: topazul cerului, smaraldul frunzelor, ametistul florilor, perlele penelor.
Zâmbind, vrăjită am privit minunea îndelung…
Bogată femeie mai sunt!

IMG_7912

Două lumi care nu se vedeau

Nostalgici după puţinele lucruri care ne mai ridicau spiritul din lâncezeală şi plictis pe când eram locuitori nefericiţi ai Capitalei, sâmbăta trecută am fost la oraş la un concert de muzică de cameră – flaut şi pian! Frumos, ne-a plăcut!
Înainte de concert ne-am plimbat prin parc. Linişte, calm, pace… Părinţi îmbrăcaţi frumos îşi răsfăţau copiii îmbrăcaţi frumos! Şi toţi erau plini de ei şi mulţumiţi de binele micului lor trib!
La un moment dat, despărţind în două turma de cetăţeni şi odraslele lor, au trecut doi copii ai străzii – unul cam de cinci ani, celălalt puţin mai mare. Se zbenguiau, rădeau, se jucau… alergau pe asfaltul rece în picioarele goale!
Şi am privit cum se intersectau două lumi care nu se vedeau: lumea copiilor nimănui şi lumea copiilor iubiţi.
Când nu putem avea grijă cu aceeaşi dragoste de toţi copiii noştri, ce înseamnă de fapt societatea civilizată cu care ne fălim?!
Daa…
Deşi e cam frig, mă duc să mai stau puţin afară: stelele încă mă aşteaptă!

IMG_2818

Nu pot să-l cred pe cel ce nu s-a născut pe el însuşi, oricât de meşteşugite i-ar fi vorbele

Lună, privighetori, greieri… M-am îmbrăcat bine – abia mă mai puteam mişca de înfofolită ce eram -, mi-am luat sacul de dormit, păturica şi m-am dus să stau în hamacul pe care-l ţin la „secret” – în partea de la răsărit a casei, între casă şi gard, e un loc mic, ascuns sub copaci… acolo îmi place să stau în nopţile cu Lună – pitită în umbră mă dau uitării şi nu-mi mai rămân vii decât ochii şi inima care contemplă frunzele şi firele de iarbă străbătute de lumină.
La un moment dat, fără zgomot, ca un şarpe, cotoiul Şarpe s-a năpustit în copacul de care e legat hamacul şi-a început să alerge de nebun pe crengi, la înălţime, chiar deasupra mea. Cu niţică frică, că de!, motanu-i gras, l-am privit cum se joacă de-a atacul şi retragerea. M-a scos din visare şi bine a făcut! În jumătate de oră, cu toate boarfele de pe mine, îngheţasem bocnă.
Nu pot să-l cred pe cel ce nu s-a născut pe el însuşi, oricât de meşteşugite i-ar fi vorbele – cum poţi să descrii frumuseţea înălţimilor dacă nu ai urcat din adâncul văilor, de unul singur, până la ele?!

IMG_9484

Scurt e timpul în care doar cu inima mea pot simţi ameţitoarea frumuseţe a lumii!

Eram cu căştile pe urechi, ascultam un bla-bla, ceva uşurel, de înmuiat creierul… Mi s-a făcut sete, mi-am dat jos căştile şi m-am dus în bucătărie după apă, moment în care îl văd şezând amărât pe pervazul de la geam pe Sir Şarpe. Ciuciulete de la iarba udă, aştepta să-i dau drumul în casă! Când am deschis uşa însă… Universul asculta cântecul privighetorii! I-am dat motanului să mănânce, mi-am pus halatul gros pe mine şi m-am dus pe terasa din spate..
Cât de scurt e timpul în care doar cu inima mea pot simţi ameţitoarea frumuseţe a lumii! Cum aş putea să-l irosesc jucând un rol în piesa altora?!

IMG_5734