Cel mai prelung şi cel mai sincer oftat.

În noaptea asta nu prea aveam chef să ies pe-afară, să-mi fac obişnuita plimbare prin grădină… E ceaţă şi întuneric beznă, ce să fac, ce să văd?! Să îngheţ „degeaba”?.
Dar Şarpe, rănit la lăbuţă după ce s-a războit cu Robinică, după trei zile de convalescenţă şi de stat silit în casă, n-a mai răbdat şi a cerut musai să iasă. Nu puteam să-l las singur, trebuia să-l păzesc, aşa că mi-am pus căciula şi halatul gros pe mine şi m-am dus să-l urmăresc.
La fiecare pas pe care-l făcea ţopăind dramatic în trei picioruşe, se oprea, mirosea aerul cu nasul ridicat, pe îndelete, şi apoi îşi freca botul şi spatele urechilor, ca şi cum se alinta, de tot ce-i ieşea în cale: de stâlpul de la gard, de crenguţe, de firele mai lungi de iarbă… Sărăcuţul motănel, după o atât de lungă absenţă, îşi inspecta teritoriul şi refăcea marcajele.
La un moment dat, pentru că eram rece sloi şi deja mă cam plictisisem, l-am lăsat pe cotoi să facă ce-o vrea, să se ducă unde-o vrea, şi m-am îndreptat hotărâtă spre casă… dar vezi că inima nu m-a lăsat să dezertez aşa uşor, să intru ca orice om normal la căldură, ci am stins lanterna şi am rămas străină în mijlocul nopţii, oarbă de ochi, ca zidită-n întuneric.
Mi-a fost puţin frică la început, mai ales că niciun sunet nu se încumeta să tulbure somnul Pământului.
Încremenind în liniştea de necrezut, gândurilor mele deşarte le-au secat toate cuvintele.
Şi-atunci, izbăvit de pălăvrăgeală, sufletul meu a slobozit cel mai prelung şi cel mai sincer oftat.

Când simt că tavanul coboară şi că mă strâng pereţii, că încep să mă sufoc înghesuită-n trup, fie vară, fie iarnă, în toiul nopţii pot să ies afară, să las liniştea să mă străbată şi să mă primenească aerul curat.
Nici pe departe nu am pretenţia că ştiu ce-i bine sau ce-i rău pentru alţii, dar pentru mine asta e adevărata libertate şi singura bogăţie!

IMG_6622

Reclame

De frica frigului din case, ne-încălzim doar cu inimile noastre (din octombrie)

Brrr… ce pişcă frigul afară! Şi-mi bate vântul copacii din curte de-i face să urle, săracii! Până dimineaţă or să rămână goi, despuiaţi complet de frunze.
De frig ce s-a făcut dintr-odată, eu, Sebi şi cele patru mâţe am stat închişi în casă toată ziua. Zăpăciţi, luaţi pe nepregătite de aglomeraţia de suflete într-un spaţiu atât de mic, am fost toţi morocănoşi şi am avut nervi! Da, toţi!
Cel mai agitat a fost Şarpe, care a priceput foarte greu că nu-i de stat afară, dar s-a lămurit până la urmă, asta după ce i-am fost uşieri prompţi întreaga zi. Milka este mai puţin friguroasă, ne-a chinuit doar de câteva ori cu ieşirile şi intrările ei. Mă rog, pisica-i pisică şi-i deasupra noastră! N-am niciun drept să mă plâng.
Colac peste pupăză, eu şi Sebi ne-am burzuluit între noi – ca şi cum vremea asta urâtă ne-a scos şi nouă întunericul din suflete.
Dar nu pe el sunt supărată, ci pe mine, pe dracii mei care-mi zburdă prin cap şi nu mă lasă să fiu înţelegătoare, calmă, blândă. La pricină de sfadă, hop şi eu cu monştrii din mine!
Eh, dar, din fericire, au trecut repede toate… încet-încet, s-au domolit pe rând, mândra babă idealistă şi orgoliosul moş realist.
De frica frigului de afară, fugim în încălzite case.
De frica frigului din case, ne-încălzim doar cu inimile noastre.

IMG_1457 copy

Şi liniştea a pogorât şi-n mine.

Ninge. Ninge des – perdea albă vălurită de vânt. Trosneşte focul în sobă, mimiţele zac întinse cât sunt de lungi prin casă…
Este frumos, dar sunt singură – Sebi e plecat la oraş -, şi poate să fie atmosfera oricum, că tot nu mi-e bine.
Din nou în mijlocul vârtejului fulgilor de nea, şi totuşi unde a dispărut bucuria uimită ce mi-o dădea zăpada iernii trecute?!
Noroc că aici nu pot rămâne scufundată în tristeţe din simplul motiv că trebuie să mă duc să aduc lemne din magazie dacă nu vreau să îngheţ.
Scurt frecuş cu mimiţele. Şarpe vrea afară… eu îl dau, dar n-o să-i convină.

Cele de mai sus le-am scris pe la ora patru după-amiază.
Acum este unu noaptea.
Între timp, că tot eram eu necăjită că-s singură şi-i trist, s-a mai „luat” şi curentul. O oră am stat eu liniştită la lumina lumânărilor cu nasul băgat în burţile moi ale mâţelor, dar când am văzut că nu mai vine şi nu mai vine lumina, am cam intrat în panică.
Dar mi-a trecut şi panica.
Am stins lumânările şi singura lumină, straniu albăstruie, care pătrundea în casă era cea de la zăpada luminată de Lună.
De frica frigului, am făcut un foc bun şi prin ochiurile plitei scăpau la danţ pe pereţi şi pe tavan străluciri roşii.
Până la urmă a fost bine că s-a întrerupt curentul: prea mult zgomot inutil –calculator, televizor, prea multă risipire în multe şi mărunte.
Întinsă în pat, cu Şarpe care torcea în braţe, am reuşit să aud liniştea. Şi liniştea a pogorât şi-n mine.

IMG_2751

Cerc vicios

Prima noapte în care este cald din vara asta! Am stat afară ce-am stat, dar dacă nu-s stele nu prea ai la ce privi. Bine, am aprins lanterna şi m-am distrat puţin cu turele prin curte pe care le făceau MILKA şi ŞARPE – deh, demonstraţii pentru mine, cum să nu te amuzi!
Dar apoi, lăcrimând, cu ochii larg deschişi în întuneric, am ascultat greierii şi mi-am auzit sufletul.
De mult timp nu m-am mai uitat în ochii mei în oglindă ca să-mi descopăr răul parşiv, umbra nebună, părerea de sine – cât de sublimă sunt, ce fiinţă diafană, o adevărată zeiţă, ce mai la deal – la vale!
Cuprinsă de tristeţea întâmplărilor din ultimele luni – MUSCĂ este foarte bolnavă, nici eu n-o duc prea grozav cu sănătatea -, n-am mai avut timp să mă eliberez de griji ca să văd frumuseţea vindecătoare şi sfântă din jurul meu.
Cercul vicios care te prinde ca să te orbească, să te piardă, să nu mai vrei să te cunoşti şi nici Dumnezeu să nu te mai recunoască. Din vina ta, harul să te părăsească.
Căci miracolul topirii inimii tale în Iubire şi-n Lumină se-ntâmplă doar când inima ţi-e blândă, vie şi smerită.

IMG_3996

Aseară a fost furtună

Copleşită de toane, indispoziţii, gânduri dureroase, frici – au şi ele motivaţiile lor, nu chiar toate-s boli închipuite -, n-am mai avut chef de nimic. Nici de făcut poze, nici de scris, nici de contemplat minunile din Grădina Domnului. Pur şi simplu m-am adunat în mine de prin toate colţurile universului în care eram răspândită şi mi-am plâns soarta aproximativ tristă, crudă şi nedreaptă. Nimic nu mi-a mai plăcut, nimic nu m-a înduioşat. Mă înneguram şi tremuram închisă-n spaima mea.
Noroc că fauna casei – mimiţele şi căţeii, care fac cu schimbul în întreţinerea unei doze optime de haos! – m-a mai scos din butoiul cu smoală în care fierbeam la foc mocnit!
După o săptămână de umbră fără sfârşit, în noaptea asta mi-am luat o scurtă vacanţă.
Aseară a fost furtună, iar acum, în picăturile de ploaie suspendate de vârfurile miliardelor de frunze, calmă, aurie, se oglindeşte Luna.

IMG_2311

Contrast

A plouat de dimineaţă – când năbădăios: cu fulgere, tunete, în vuiet de ape; când potolit: în sunet odihnitor – ca un cântec de leagăn, de picături căzând de pe frunze pe frunze!
Aşa că azi n-am făcut alceva decât să văd şi să aud curgerea apelor izgonite din cer pe pământ.
Iar acum, noaptea, am fugit prin ploaie până pe terasa din spate ca să prind în palmele făcute căuş stropii care cădeau de pe copertină… să simt pe piele atingerea ploii calde. Şi totuşi n-am stat prea mult: mi se udase părul şi, de frica răcelii, am fost cuminte şi m-am ascuns în casă, lângă mâţe, pe pătura-minune.
De dragul Frumuseţii pe care-o respir, a Iubirii care mă alintă, de spaima că aş putea să mă îmbolnăvesc grav şi că astfel aş fi obligată să mă întorc în apartamentul de la oraş – în cavoul de beton din oraşul cimitir al oamenilor umbre -, am devenit mult mai grijulie cu mine şi mă economisesc de la un timp. Uneori mă suspectez că alunec spre ipohondrie dacă mă panichez la orice semn de nou beteşug.
Ehehei, dar în timpul orbirii, când mă aflam în iadul depresiei, prinsă în bezna din care nu vedeam nicio ieşire, îmi uram de moarte trupul – închisoare în care răcnea monstrul turbat al suferinţei mele.

IMG_1367

Pământ Viu eram, purtat printre stele

Tocmai ce m-am întors de afară unde lumea e luminată doar de strălucirea stelelor! Nu a trebuit să aprind lanterna. Cu tălpile goale, mângâiate de iarbă, mă foiam de colo-colo, înălţându-mă din când în când pe vârfuri în urmărirea îngerilor care urcau spre cer.
Aşa… totul perfect până mă lovesc cu putere de Şarpe care se juca alergând bezmetic. Abia ce apucasem să mă stabilizez cât de cât, că mă lovesc şi de Muscă – pisica babă nebună ca a sa stăpână, care, la rându-i, se juca de-a alergatul!
Înainte de impacturile respective cu cele două mimiţe ţăcănite mă aflam atât în adâncul meu cât şi în afara mea…
… Pământ Viu eram, purtat printre stele.

IMG_0806

O zi, altă zi…

Unsprezece grade… adică frig! Da, frig, e-adevărat, dar pe stele cine să le privească în noaptea asta?! Dar cântec de privighetori cine să asculte?! NOU! OFERTĂ! Acompaniate şi de greieri din această seară! Aşa că… m-am încotoşmănat bine şi m-am odihnit sub cer.
De unde vine ura, cum creşte?! Se hrăneşte cumva cu sufletul meu, micşorându-l până devine umbră – umbra mea?! Iar la sfârşitul zilei, nemaifiind eu, cea întreagă, din Dragoste trimisă-n viaţă, la Ea mă voi putea întoarce, prin poarta Ei voi mai putea intra?

IMG_8354

Plouă şi este cald. Aşa că m-am împins cu Şarpe pentru un colţişor pe masa de pe terasa din faţă. Ascultam cum se scurg şiroaiele de apă prin burlan şi priveam frunzele gutuiului aplecându-se şi apoi vibrând după ce le destabiliza o picătură mai mare…
… aş fi vrut să existe un cuvânt miraculos – tot îl caut prin buzunarele Inimii Lumii create prin Cuvânt -, un cuvânt care scris, şoptit, cântat, gemut, ţipat, să poată dezlănţui vindecarea, să poată trezi într-o clipă…
Dar, terfelite de guri mincinoase, cuvintele şi-au pierdut demult puterea de-a înfăptui miracole.

IMG_8576

 

 

Câtă lumină mai rămâne…

Lacomă! După ce am stat TOATĂ ziua afară, n-am rezistat să n-o admir şi pe Doamna Luna Aluna!
Ce-i drept, ca să nu mă cuprindă frigul, m-am mai plimbat prin curte, m-am dus pe terasa din spate… unde peste cine credeţi că dau lăfăindu-se pe amândouă fotoliile? Peste Milka şi Şarpe, normal. Prea cald pentru ele ca să mai doarmă în casă! Nu le-am deranjat… dacă eram pisică, şi eu aş fi dormit afară!
Daar… pot fi şi eu deşteaptă uneori: mi-am luat pătura electrică şi, după ce am mutat-o cu grijă pe Milka lângă Şarpe, am mai stat puţin!
De când a venit căldura, „parcă”-s nebună! Înfometată după hibernare, aş înghiţi toate culorile! Boare aş fi vrut să fiu: să trec printre firele de iarbă, să mă întâlnesc nas în nas cu buburezele!
Ca o ţaţă care tranzacţionează varză în piaţă, când pretind, când aştept răsplată pentru pipernicita iubire pe care o dau, câtă lumină mai rămâne în cine îmi imaginez că sunt?!

IMG_0593

„Singură acasă” se întoarce

E noapte, ninge, câinii din sat urlă… şi sunt singură-singurică. Nici ţipenie de om de jur-împrejur. Şarpe a revenit din haimanalîc în sfârşit, mai trebuie să vină şi Milka de la vânătoare…
Ei, ce simt eu acum aş denumi frică sănătoasă, normală, nu ca anxietatea citadină, unde spaima de singurătate creşte direct proporţional cu numărul indivizilor de pe stradă!
A venit şi coana Milka. Cu blana ninsă şi rece. Întâi i-am verificat botul ca nu cumva să aibă şoarece şi să-mi intre cu el în casă, apoi am luat-o în braţe şi am mirosit-o. Mmm… Ce Dihor, ce Şanel! Un ban nu dau pe ele! Eu aş vrea să miros a Milka de iarnă!
Mă uit pe geamul cel mare cum ninge…
Momită de ghiocei şi de brânduşe, mă cam lăsasem păcălită că a sosit primăvara.
Eu cred că ne naştem întregi din Întreg, dar atâtea minciuni ni se vâră în cap, încât uităm că am venit aici ca să simţim cu toată fiinţa noastră inima Viului.

Daa, daa… şi uite-aşa filozofa filozoafa acum două nopţi, când era singură în casă şi-i tremurau nădragii de frică. E, mai exagerez şi eu!
Între timp, Sebi s-a întors, zăpada s-a topit peste noapte, mâţele nu m-au lăsat să dorm – că de!, în casa asta se munceşte din greu, în două schimburi, dumnealor nu stau nicio clipă fără omul sau femeia de serviciu.
Cum socoteala din târg nu se potriveşte nicodată cu cea de-acasă, n-am mai avut tăria să-mi privesc umbra cu ochiul meu magic, „autocritic şi atotcuprinzător”, aşa cum îmi propusesem.
Mda.

IMG_8745