poezii 2002

din volumul de versuri “POEZIE”

Am să-mi fac o casă

Am să-mi fac o casă
cu trandafiri
albaştri la fereastră,
cu ziduri de culoare albastră
şi uşi din fulgi
de pasăre albastră.

Am să-mi fac o casă,
fără tavan,
în care
îngeri liberi să zboare,
din care
îngeri liberi să iasă!

Noi

Suntem bucăţi
din îngerul căzut,
prins în lut,
demult.

Suferind,
ne curăţăm de păcat
şi ne întoarcem,
strivindu-ne în celălalt,
de unde, hulind,
am plecat.

Jogging

Speriată de haos,
fugeam,
m-am lovit de tine
şi tu, fugeai,
înspre mine alte fiinţe
veneau,
fugind, bineînţeles.

Eu n-am mai vrut să fug
şi m-am oprit,
pur şi simplu.

Fereastră deschisă 1

Nu mai visa, îmi spuneţi,
nu e timp de prostii,
ţi-o fi foame, ia şi mănâncă,
închide fereastra, este frig, vei răci.
Nu mai visa, strigaţi strâmbându-vă la mine
şi râdeţi,
dar nici nu ştiţi
ce tare vă zornăie lanţurile
şi uitaţi-vă,
rănile voastre-mi însângerează podeaua.
Nu mai visa, nu mai visa,
îmi ziceţi,
fii şi tu ca noi,
învaţă naibii odată să minţi,
să loveşti, să trădezi,
să fii laş, egoist,
şi închide fereastra, n-auzi?
este frig, vom răci.

Fereastră deschisă 2

Nu mai visa, ajunge,
ţipaţi la mine supăraţi,
noi nu visăm niciodată
şi suntem, vezi bine,
fericiţi!

Eu tac,
eu ştiu,
că sunteţi toţi într-o lacrimă prinşi,

hai, mai bine duceţi-vă,
mi-aţi spart ora în secunde triste,
haideţi, vă rog să plecaţi.

Fereastra rămâne deschisă,
n-o închideţi!

Refuz

Port inima ca pe-un ecuson:
nume, prenume,
locul şi data naşterii;
din când în când
mici iubiri egoiste,
spaime şi însingurări,
păcate, lacrimi, remuşcări…

Dragoste?
Nu înţelegi?
în inimă n-am loc pentru tine.
Unde să-ţi pun
întunecarea şi visul?
Unde să-ţi ascund înfrângerea şi lanţul?

Nu, n-am cum alina
durerea ta,
tristeţea ta,
iubirea ta.
Priveşte:
un ecuson, inima.

Anunţ

Foarte urgent,
central,
ofer casă,
cu vedere spre stradă,
cu ferestre spre iad,
de aici se aude
vaiet de umbre,
torturaţii gemând
şi vine câteodată
iz de fum,
iz de carne arzând.
Aceasta-i casa unde
e totul durere.

Caut loc, la schimb,
oriunde,
loc liniştit,
a verde mirosind
şi-a mere.

Atâta praf

Am praf în palme,
pe umeri
şi pe tălpi
am praf în păr,
pe frunte
mi-e inima din praf,
în praf am desenat un zâmbet.
am praf pe gene
şi în suflet
cât praf s-a aşezat pe tine!
Atâta praf!

Atât e de ciudat,
căci ieri l-am şters,
când am făcut curat!

Suficienţă

Îmi eşti suficient, îmi ajungi,
plimbare şi cină, în doi,
beţie şi sex, în doi,
baie înainte şi după,
după caz, în doi,
dormit, trezit, mâncat,
ore, zile, luni, ani în şir,
în doi
dăm cu palma în vânt,
acelaşi aer respirăm
în doi.

Suficientă îţi sunt?
Îţi ajung?
Prea multe, prea mult
împărţim amândoi
şi de-ar fi să nu mai fim
în doi
n-aş şti cât pot să-ţi dau
şi cât vrei înapoi.

Ele, durerea şi eu

Mă dor toate inimile Pământului,
cele de dinainte
şi cele de după,
inimile tăcute,
nepulsând încă,
inimile putrezite,
mă dor.

Ştie şi el

Demult tăceam,
şi el vorbea demult,
încât, vinovat,
s-a oprit
între gest
şi cuvânt.
Supărat, un deget spre frunte a dus
şi s-a uitat un timp în sus
uimit.

Şi mă plâng

Pretutindeni tăcere,
umbre şi frig,
dorm de un secol,
nu visez, nu mai simt,
nimeni nu vine,
nimeni nu pleacă,
mă împrăştii în frică,
tot în ea mă adun,
mă fac mică-mică,
încap într-un pumn,
într-un ochi mă ascund,
ca lacrimă, apoi
mă preling
şi mă plâng.

Anunțuri