zadar

Cap. I – Dau peste mine

Dau peste mine

Dau peste mine
când merg înainte,
când mă întorc,
prin rostogolire,
dau peste mine

dau peste mine
în hol, în cămară,
în orice odaie,
în ploaie,
când ies afară

dau peste mine
când tac, când vorbesc,
când plâng,
când ţip de durere,
dau peste mine

dau peste mine
înfăşată în frunze,
ascunsă-n pământ
dau peste mine.

Nu ştiu de ce

Deşi întotdeauna
stau în cele mai incomode poziţii,
aleg cele mai urâte flori,
mângâi cele mai speriate pisici,

deşi nu dorm niciodată,
ca să nu pierd vreo lacrimă visând,
iar stropii prin care alerg fericită
sunt aproape cristale,

tot mă simt mereu vinovată.

Autoportret – schiţă

Miros a gutui şi a toamnă.
a lămâi, a iarbă, a pământ,
miros a vin, a fum, a beţie,
miros a aer rece,
a vânt.

Iau forme stranii uneori,
sunt punct sunt linie sunt cub
sau sunt o curbă toată,
un rotund.

Din când în când sunt din stâncă,
de multe ori sunt nisip,
pădure pot fi,
pot fi şi pustiu,
râu vărsându-se-n mare,
dacă vreau,
pot să fiu.

Sunt bob de strugure, strivit –
– sunt dulce, acră,
sunt amară –
– am gust de petală.

Cap. II – Oraşul de gheaţă

Oraşul de gheaţă

Poate doar am visat
un cer gri spre infinit,
suspendate,
păsări cu aripi din cenuşă,
oameni de zăpadă,
umbre albe,
inimi mari niciodată,
inimi mici îngheţate,
vorbe din aburi,
hornuri din care ninge,
copaci cu ramuri din ţurţuri,
geamuri de gheaţă,
case peste case peste case

fierbinte,
în somnul meu tremurat,
anii lungi de iarnă
poate doar i-am visat.

Invidie

Sclavi,
în cuvinte închişi,
fraieri trişti,
atât de orbi, atât de surzi,
că până şi-o furnică
ne oftică
şi, de ciudă,
o strivim.

Ratare

Ce cumplit ar fi,
ce cumplit!
să aflăm cândva
că, în graba noastră nebună,
am trecut şi n-am atins,
nici măcar n-am atins!
vârful penei
din vârful aripii altcuiva.

Şoping

Am ieşit aseară în oraş
îmbrăcată-n etichete,
să cumpăr etichete,
să mă vând.

Etichete colorate
mici, mari,
rotunde,
închise cercuri
în pătrate,
le privesc jinduind,
doar să le miros, doar să le ating,
să mă rog la ele,
să le respir.

Până dimineaţă
voi sta cuminte,
în vitrină,
cu ace-nfipte în obraji,
voi auzi Pământul cum inspiră
şi-am să mă mir.

Prada

Ai fi perfect, omule-gnomule
să mi te prind în gheare,
la beţie,
să mă joc un pic
cu sufletul tău
mic, peltic
şi plin de murdărie,
că, trează fiind,
aşa cum stai degeaba,
înecat în prostie,
tare tare tare
milă mi-e de tine.

Exorcizare

Aş fi fost nebună după mine,
de nu mi-aş fi văzut,
de-atâtea mii de mii de ori,
cu cioburi între buze,
chipul în oglindă.
Mi-ar fi plăcut,
ca, la beţie,
să mă sărut pe gură
ţinându-mă-ntr-o mână.

Cap. III – Nenopţi de dragoste

Nenopţi de dragoste

Sărută-mi pleoapa,
sânii,
sărută-mi ceafa,
sărută-mi podul palmei,
talpa

sărută-mi trupul până când
vei rupe naibii
cerul ăsta de hârtie
şi pierde-mă
când vom ţâşni râzând din colivie.

Trei

Trei picături de ploaie au căzut
şi am zăcut bolnavi
o zi,
abia de ne-au atins
trei fulgi de nea
şi-am tremurat înfriguraţi
o săptămână.

Trei ironice surâsuri ne-au întristat
atât de tare,
c-am plâns de supărare
câte trei lacrimi amare.

Trei surâsuri
ar fi fost trei hohote de râs,
dacă n-am fi plâns,
o viaţă-ntreagă
de câte trei ori, în fiecare zi,
câte trei lacrimi fiecare.

Loc de joc

Ţin resturi de timp sub pat:
ziare vechi şi poze,
flori ofilite, scoici mirosind a mare,
ţigări pe jumătate fumate,
sticle goale,
poezii pentru nimeni.

De fiecare dată acolo mă duc
să te caut,
să mă pierd,
să mă ascund.

Striptiz

Am  scos uşor, cu stil, pe rând,
fără ruşine,
toate minunile din mine

păpuşă proastă,
fără minte,
într-o noapte de dezmăţ,
de beţie,
din inimă, te-am scos pe tine

tu, ai fugit,
eu am rămas pustie.

Sunt lângă tine

Sunt lângă tine
când râzi, când dansezi,
când ţipi, când loveşti,
când eşti trist,
când adormi,
când plângi de fericire
când visezi că te-nalţi,
când te trezeşti şi cobori,
când te doare de mor,
sunt lângă tine.

Cap. IV – Depresie

Cum să te rog, mamă?

Cum să te rog, mamă,
să nu mă naşti încă?

Când totu-i prins în gheaţă
tu ai veni pe lume
cu sufletul arzând?
Când păşeşti în Lumină
te-ai mai întoarce în pământ?
Nisip de Univers dacă ai fi,
te-ai scurge iar
într-o clepsidră?

Mamă, mi-e cald,
să nu mă naşti încă.

Atemporală

Fii liniştit copile,
mama nu te va naşte niciodată!
Cum să te arunce mama,
gol-goluţ,
în lumea crudă de afară?
într-un cutremur de vorbe,
orb şi surd şi mut?
să fii ca mama?

Poţi să dormi, copile,
şi-n somn
să loveşti cu piciorul
în pântecul imens,
nenăscând încă,
dormi cu mama!

Martiriu

Nu vreau să-mi treacă niciodată
rănile zimţate,
răni umflate,
prin care-mi ies în fiecare noapte
raze din aur curat.

Ca nimeni să nu ştie,
ca nimeni să nu vadă,
pentru că nu înţeleg
şi mă simt vinovată,
ziua port brăţări
din sânge uscat.

Cum să le explici?

Cunoşti
gestul lor spiralat,
sfredelind cu zgomot în carne,
înfipt nemilos în aerul pur
din spatele tău?
recunoşti râsul lor?
recunoşti că te doare?

Când tu, căzând, ai învăţat să zbori
iar ei, de frică, nici nu puteau păşi,
cum să le explici la proşti dilema
de-a fi nebun
sau a nu fi?

Depresie I

Ai la tine un loc strâmt
în care,
dacă mi se face frică,
să mă ascund?
Un strop de apă,
încăpând într-un pumn,
ai la tine
ca să mă scufund?
La tine ai
un pic de tăcere,
muţenie ruptă din rai,
ca să pot să tac şi eu,
împreună cu tine,
când mi-e ruşine?

Depresie II

O fiinţă, oricât de mică,
chiar şi o pitică peltică,
dacă are o inimă vie,
pulsând,
şi se târăşte, sărmana,
printre alte creaturi
handicapate,
un uriaş de se va trezi iubind
într-o cumplită zi,
sufletul i se va prinde-n spini
şi se va sfâşia
fugind.

Cap. V – Mai de toamnă

Ieri şi azi

Făpturi din apă şi din lut
vom adormi,
val după val,
pe rând,
pierduţi în somn adânc
ne vom visa
că ieri, fiind, eram pământ
azi, nefiind,
suntem ocean.

Anunțuri